Șeful UniCredit, Andrea Orcel, a participat la o întâlnire virtuală pe care banca italiană a avut-o vineri cu Commerzbank, după ce a devenit cel mai mare investitor privat al creditorului german, a declarat sâmbătă, o sursă informată, transmite Reuters.
Ministrul german de finanțe a transmis Trezoreriei Italiei preocupările sale cu privire la o preluare a Commerzbank de către banca italiană UniCredit, au declarat două persoane familiare cu chestiunea, în timp ce Berlinul încearcă să oprească o achiziție ostilă, transmite Reuters.
CEO-ul desemnat al Commerzbank, Bettina Orlopp, a declarat că banca va avea o primă rundă de discuții cu UniCredit, în timp ce grupul bancar italian presează pentru o posibilă preluare, transmite Reuters.
Agenția de evaluare financiară S&P Global a avertizat asupra riscurilor ca solvabilitatea Commerzbank AG să fie sub presiune dacă UniCredit SpA are succes cu încercarea de preluare a grupului bancar german, transmite Reuters.
Germania și-a intensificat opoziția față de asaltul UniCredit asupra Commerzbank, în același timp în care un mare investitor al băncii germane a cerut discuții, care sunt dorite de CEO-ul băncii italiene Andrea Orcel, transmite CNBC.
Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a reușit să unească politicienii germani în opoziție față de creșterea participației băncii italiene la Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, transmite Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a calificat drept ”un atac neprietenos” o inițiativă a UniCredit de a deveni cel mai mare investitor al băncii Commerzbank, cu un potențial pachet de acțiuni de 21%, reacția sa fiind un semn de ostilitate tot mai mare față de banca italiană, transmite Reuters.
Grupul bancar italian UniCredit a informat că și-a majorat participația pe care o deține la banca germană Commerzbank până la 21%, chiar dacă Guvernul de la Berlin a transmis că se opune unei preluări a băncii germane, transmite Bloomberg.
Mișcarea UniCredit de a cumpăra o participație la banca germană Commerzbank ridică semne de întrebare dacă o fuziune transfrontalieră mult așteptată ar putea stimula mai multe achiziții și zgudui sectorul bancar european, potrivit CNBC.
Deutsche Bank explorează opțiuni pentru a îngreuna UniCredit să cumpere Commerzbank, în timp ce se gândește cum – sau dacă – să reacționeze la o potențială tranzacție care ar crea un concurent uriaș pe piața sa de origine, relatează Bloomberg citând persoane care cunosc problema.
Acțiunile Commerzbank au crescut cu mai mult de 20% și au încheiat ziua cu un avans de 16,5%, după ce banca italiană UniCredit a achiziționat de la guvernul german o participație de 4,5% la banca cu sediul la Frankfurt, transmite CNBC.
Directorul general de la grupul bancar italian UniCredit, Andrea Orcel, a abordat echipa managerială de la banca germană Commerzbank, lansând o invitație la discuții pentru o posibilă fuziune, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
Grupul bancar italian UniCredit a apelat la mai mulți consultanți, printre care și un fost secretar de stat din ministerul german al Finanțelor, în vederea depuneri unei potențiale oferte pentru preluarea Commerzbank, a doua mare bancă germană în funcție de active.
Banca italiană UniCredit pregătește o ofertă de preluare a unei participații de control la Commerzbank, mărind presiunile asupra planului Deutsche Bank pentru o fuziune cu banca germană concurentă, potrivit unui articol publicat joi de publicația Financial Times, transmite Reuters.